Curajul de a fi tu insuti . . .

Pentru omul care sînt nu cred că există un stadiu de con­ştientizare final. Ceea ce contează cel mai mult nu este rezul­tatul. Cele mai importante sînt descoperirile de-a lungul dru­mului de căutări.


Căutarea şi efortul de conştientizare nu reprezintă nici­odată un scop prin ele însele, ci doar un drum care se des­chide fără încetare către noi întrebări, către noi îndoieli. Şi tocmai prin înlănţuirea lor neobosită se conturează povestea cu­rajoasă a unei transformări, cea pe care noi o împlinim zilnic, nu pentru a supravieţui, ci pentru a trăi viaţa la cea mai mare intensitate.

Regandire . . .

Si maine a fost o zi . . .
De dimineata am descoperit uimit cum merg pe sarma cu un echilibru fantastic .
“Mirare” este numele tau prietene cand vremea acum este pentru saltimbanci ce poarta masti cu chip de farduri nins.
Si fara nici o vina este ziua ce ar fi fost . . .
Nu vor ca sa vada ca ceea ce va fi maine a fost demult ! ! ! . . .
Nu vor sa creada ce senzatie am cand plutesc deasupra tuturor intr-un dans pe sarma perfect intinsa .
Si daca vrei prietene in arena cu mine  tu sa vii, alunga-ti grija . . .
Toti vor platii bilete sa ne vada cum mergem pe sarma perfect intinsa cu un echilibru fantastic ! ! !
De dimineata am descoperit toate lucrurile acestea  . . .

---

De ce? . . . . . ?!?

De ce scrii?Sa te descarci emotional.De ce vorbesti cu tine insuti?Sa te intelegi.Nu le mai cere altora sa te inteleaga atata timp cat tu nu te intelegi.Tu esti prima persoana careia ar trebui sa ii ceri ceva.Respecta-ti principiile,  pune in practica idei, implineste-ti visele!Alunga superficialitatea si ai vointa!Nu mai privi cu neputinta viata,  ca nici ea nu te va privi cu ochi buni!Iubeste-o,  infrunt-o!Cauta bucuria in lucruri simple, e exprimarea cea mai pura a fericirii!

Lumina Sau Adevar

De LUMINA nu-i e frica nimanui,de ADEVAR da!
Desi sunt definitia reciproca a uneia fata de cealalta,  aici pe pamant LUMINA e suverana.
ADEVARUL . . .ADEVARUL insa e primit numai pe usa din dos;  e nevoit sa se furiseze in casele,  noastre in palate si gradini,  in parlamente si guverne sub forma unei vampe de autostrada cu ciorapi ieftini si remaiati,  cu parfum contrafacut,  si pometii rosii de parca cineva ar fi muscat din ei.
AEVARUL . . . hmmm. . . Toti il recunosc . . . dar nu-l marturisesc…

Ciresele

---

Am reusit in aceasta vara sa-mi astampar pofta de cirese.
Imi plac foarte mult. Doar gândul la rotunjimile strălucitoare si îmbujorate agatate intre frunze in miezul verii, îmi gâdila pofta.
Afara e cald, uneori insuportabil de cald, dar soarele are treburile lui si printre altele trebuie sa adune in mărgele purpurii, dulceaţa si aroma.
Mâinile aduna febril boabe roşii si le scalda apoi, pentru câteva clipe, in apa rece scoasa din pântecul adânc al pamantului. Apuci codita firava pe care o simţi întinsa sub greutatea rubinului atârnat la celalalt capăt. Priveşti in soare minunea rotunjita perfect, o apuci, mai întâi cu buzele si senzaţia de plăcuta răcoare coboară ca un fior spre gat, o mângâi uşor cu limba si o rostogoleşti spre menghina măselelor care strâng si pocnind eliberează sucul saltaret al dimineţilor de vara sprinţara nerăbdătoare in aşteptarea iubirii soarelui. Închizi ochii pentru a simţi mai adânc plăcerea. Inghiti si laşi sa alunece uşor de-a lungul gatului inghititura de rai. Apuci o alta codita împovărata de mărgeaua rubinie. Si inca una . . . pana cand farfuria se goleşte si pentru a nu lăsa regretele sa-ti strice starea de bine, dai fuga in gradina pentru a mai pacali odată vara cu o mana de cirese furate din avuţia ce cu migala o aseaza in fiecare an in jurul nostru îmbiindu-ne, ademenintu- ne, rasfatandu- ne pe noi veşnicii copii.

Dialog

De ce plingi?
- Pentru ca sint femeie ! – raspunde mamica.
- Nu inteleg … – zice micutul.
Mamica il imbratiseaza si spune :
- Si n-ai sa intelegi niciodata …
Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal :
- De ce plinge mamica ?
- Nu stiu nici eu ! Toate femeile pling fara motiv ! – a fost tot ce
i-a putut spune taticul.
Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :
- Doamne, de ce pling femeile asa de usor ?
- Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.
I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.
I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care
o trateaza adesea proprii copii.
Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.
I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata,
chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit.
I-am dat forta care-i permite sa continue cind toata lumea abandoneaza
I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia.
Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei – locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.

Viata ca o poveste

Mi-am amintit povestioara aceasta pe care mi-a spus-o si mie un profesor din liceu. Mi-a placut si m-am gandit sa ti-o spun si tie. Da tie cititorule pentru ca in momentul acesta suntem doar noi doi eu ce scriu acum si tu care citesti.Sa purcedem la a va relata povestioara:

Un profesor de filozofie statea in fata studenilor sai avand cateva obiecte pe catedra. Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre avand diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Toti studentii au fost de acord ca borcanul este plin.Apoi, a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.Desigur,acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul este plin.Au fost din nou de acord ca este plin, si au ras. Profesorul a luat o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan,scuturandu-l usor. Desigur,nisipul a umplut spatiul ramas liber. “Acum, spuse profesorul aratand spre borcan, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra.Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostri, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa, prietenii . . . Nisipul reprezinta lucrurile mici, care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele.La fel se desfasoara si viata voastra: daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sau sa dati o petrecere.Aveti grija de pietrele mari in primul rand,de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile! Restul. ..este doar nisip.”

Exista si o continuare: Dupa ce toata lumea a fost de acord ca profesorul umpluse borcanul si daduse lectia de viata, parea ca nimic nu mai poate fi spus.Profesorul lua o halba de bere si o turna in borcan, care desi plin, absorbi intreaga cantitate de lichid, printre pietre, pietricele si nisip. Acum era intr-adevar plin. Si spuse: oricat de plina va va fi viata, intotdeauna veti gasi loc si pentru o bere cu prietenii!

Opt ani la „Greceanu”

E Sâmbăta 6 Iunie 1998 . . . admitere in clasa a V-a. La proba de Limba si Literatura Romana compunerea cu titlul:”Cand nu vom mai fii copii” ne amuza. Mâinile noastre ar fi vrut mai mult sa rada decât sa scrie . Si chiar ne întrebam unii pe alţii : când . . . ? Trădam inocenta fara a îndrăzni totuşi nimic. Buzele cu litere de cerneala aşteptau cuvântul . S-a dat startul . . . am intrat la „Greceanu”.Cu un accent neplăcut am început sa distrugem vorbele prea mari si credinţe false. Am fost pur si simplu noi insine.La „Greceanu” am invatat si tot aici am respirat , am văzut si am auzit , am pierdut si am castigat. Au trecut de atunci 8 ani , 96 de luni , aproximativ 3000 de zile , am dat aproape 60 de teze , am adunat zâmbete , note si  prieteni , iubiri si formule , poezii si drame , pauze si . . . si . . .

Ce drum si ce diferenţa!
Se apropie 6 Iunie 2006 . Festivitatea de închidere a clasei a XII – a . Prea târziu si totuşi prea devreme. Îmi place sa cred – parafrazându-l pe Lucian Blaga ca: „noi rămânem mereu aceeasi/pierduti in nesfarsitul Mai.” Da. Pentru ca deocamdată nu e Iunie . . . Si acum as vrea sa scriu o compunere cu titlul :”Când nu vom mai fii Greceanisti” dar sunt sigur ca urechile mele ar prefera sa cânte decât sa audă o asemenea fraza si-ar inventa mâini care sa le acopere . . . si totuşi . . . Plus ca eu sunt in continuare in căutarea răspunsului Când . . . ? Când . . . ? Când . . . ? O căutare de negasire.
Credeţi oare ca in 8 ani am avut timp de reverii ?
Deocamdată nu e Iunie . . . Dar atunci , ca in fiecare an , se vor cauta alte chipuri noi. Un alt Eu si un alt Tu , elevi la „Greceanu” si tot alţii sunt cei care pleacă .Noi n-am fi putut.

Mihai Barbu
( 30.10.2006 – Curs de Analiza )

P.S. Pentru elevi , la „Greceanu” , infinitul are 8 ani . S-ar putea sa nu fie posibil. Dar e adevarat. Aaaa. . . . era sa uit . Raspunsul este : niciodata.

VARA EXAMENELOR

    E început de vara. Natura ne rasfata cu mireasma teilor infloriti, cu paleta de culori al florilor sau zâmbetul jucaus al cireşelor printre frunze. Sufletele noastre mângâiate cu atâta frumuseţe trebuie sa plătească si un tribut pentru ca acest anotimp este si unul al marilor încercări. Copiii dau examene: teste naţionale, bacalaureat sau examene de admitere la facultate. De aceste examene depinde destinul lor. Un eşec sau un succes ii marchează pentru multa vreme, daca nu pentru totdeauna.
    Examenele acestea sunt trepte decisive in viata lor si mai presus de importanta lor concreta declanseaza o presiune psihica aproape insuportabila asupra lor, a parintilor sau a celor care i-au înconjurat in viata cu dragostea si grija lor. Copiii trebuie sa înfrunte, peste emoţiile lor, care exista, indiferent cat au fost de sarguinciosi, o adevărata avalanşe de întrebări, in aparenta grijulii, in realitate efectul unei curiozitati bolnăvicioase. Fiecare candidat traieste intre rude si prieteni, a căror singura grija in aceasta perioada este sa afle unde dau examen tinerii si mai ales, daca l-au luat sau nu. In ziua afisarii listelor, copiii trebuie sa suporte, in afara înghesuielilor de la aviziere, avalanşa telefoanelor care zbârnâie in toate direcţiile si nu atât pentru felicitări, cat pentru intrebari:”Ce ai făcut, ai luat?” E prea mult pentru ei pentru ca fie sunt fericiţi si simt si ei nevoia sa se bucure linistiti de victorie, fie trebuie sa găsească răspunsuri jenate pentru ca rezultatul nu este unul foarte bun. Unii ştiu sa-si accepte destinul in linişte, dar pentru mulţi acest eşec este o tragedie. Si atunci cine ramane sa-i sprijine când simt ca întregul pamant se prabuseste in jurul lor ? Parintii. Sunt copiii lor si, mai buni sau mai rai, ar trebui sa recunoasca ca pentru rezultatele obţinute nu este numai vina lor. Este si a lor, este mai ales a sistemlui de invatamant din ce in ce mai bulversat, mai corupt si mai dezorganizat de reforma care nu se mai finalizează. Oare cat timp trebuie sa mai treacă pana cand manualele vor fi accesibile si programele vor fi clare; pana cand dascălii se vor duce la şcoala liberi de problemele personale si preocupaţi doar de grija de a modela viitorul copiilor . Pana la urma asta este treaba lor si ar trebui sa si-o facă aşa cum fiecare dintre noi ne-o facem acolo unde ne e locul. Nu sunt singurii care au probleme si pentru problemele lor nu sunt responsabili copiii de educarea cărora, de cele mai multe ori, nu le mai pasa. 
    Examenele copiilor obliga parintii la eforturi istovitoare. Un an întreg înainte, uneori chiar mai mult, din banii si aşa putini, se mai taie o porţie care sa plătească pregătirile suplimentare. Oricâte greutati au de înfruntat zilnic, cei care au copii se simt obligaţi sa îndure sacrificiile meditaţiilor pentru ca exista sentimentul de uşurare pe care li-l da gândul ca au încercat sa faca tot ce a depins de ei. Daca nu te-ai străduit îndeajuns ca părinte, eşecul copilului poate naşte remuscari amare.
    După luni de sacrificii materiale, urmează emoţiile crâncene ale examenelor. Si mai timoraţi decât copiii sunt parintii. In trei zile de examen albesc cat in ultimii zece ani la un loc. Cele trei ore in care copilul e in sala de examen înseamnă, pentru parinti, kilometrii facuti pe trotuarele din fata şcolilor. Gândurile se invalmasesc si ii fac sa simtă ca nu mai au loc sub tâmplele care stau sa explodeze. Exista in viata fiecărui părinte un pas greşit pe care ar da oricât sa-l corecteze. Sunt greşeli de care vror sa-i fereasca pe copiii lor. Toate aceste gânduri se întorc in minţile parintilor in acele ore de aşteptare. Apoi, la un moment dat, copilul apare in prag, iar parintii îl privesc cu teama, încercând sa găsească in ochii lui răspunsuri:” A ştiut răspunsurile la întrebări? A rezolvat toate problemele?” De cele mai multe ori răspunsul îl vor afla abia in ziua afisarii rezultatelor.
    Aceştia sunt copii. Ei sunt cei pe care-i vor cei mai buni, cei mai frumoşi, mai fericiţi decât au fost ei. Si chiar daca uneori viata se incapataneaza sa-si vadă de curgere fara sa tina seama de lacrimile si strădaniile parintilor, exista măcar constiinta datoriei împlinite. Sa ai copii înseamnă sa accepţi ca exista cineva mai însemnat decât tine. Sa fi părinte înseamnă ca ti-ai asumat sacrificiul ca forma de viata. Înseamnă ca pe primul plan nu mai sunt nevoile si dorinţele tale. Liniştea, bucuria si fericirea ta vor depinde mereu de zâmbetul, liniştea si izbânzile copilului tău.
    La început de vara, in perioada examenelor, parintii retrăiesc înzecit, prin sufletul copiilor lor, neliniştile, emoţiile, bucuriile si tristeţile tinereţii lor. Copii sunt şansa pe care o credeau imposibila si sunt ruga împlinita a întoarcerii timpului.
    Dincolo de neclaritatile administrative, de toate sacrificiile indurate, de zbuciumul vietii de fiecare zi, raman aceste emoţii ale începutului de vara, bucurie si teama, si un adevăr valabil si pentru copii si  pentru parinti: incercarile care nu ne doboară, ne fac mai puternici.

    

    Cred ca ceea ce am incercat sa exprim in randurile anterioare este recunsotinta pe care o port parintilor mei pentru toate sacrificiile facute de ei , pentru ca m-au sustinut si mi-au fost si imi sunt alaturi in viata mie si surorii mele.

    Mama , Tata   Va multumesc !

Barbatii

Sa iubesti e un lucru greu.Sa fii iubit este epuizant.
*
Exista femei care sustin egalitatea intre sexelor.Lor le supun spre judecata gandurile care urmeaza .
Femeilor le e ingaduit sa primeasca daruri , si chiar bani. In schimb , e vestejit barbatul care , fiind iubit de femei , se foloseste de ele ca sa-si sporeasca avutul.Intreb: femeia nu are placere in dragoste chiar si atunci cand nu e pentru ea decat o indeletnicire lucrativa?
Cand vedem omenirea intreaga gonind frenetic dupa placere , de ce nu si-ar primi rasplata cel care ofera fericirea?
*
Judecatile lumii sunt lipsite de nuante.Avem un singur cuvant si pentru cel care traieste din plata micilor meseriase ale amorului , si pentru cel care trudeste , cum s-a spus , sudoarea fruntii sale .
Gandurile de mai sus risca sa socheze. Trebuie sa fii prea sigur de iubirea ta , si de tine , si de femeia pe care o iubesti , ca sa amesteci iubirea si banii.Contemporanii nostrii nu par sa-si inspire foarte multa incredere , de vreme ce banul e respins cu groaza de legaturile sentimentale.Nu stiu daca lucrul asta e spre lauda moravurilor vremii noastre , cum par sa creada cativa naivi.El dovedeste permanenta suspiciune in care traim ; arata ca , incepand o legatura , ne gandim deja cum sa iesim din ea fara a-i oferi adversarului arme pe care le-ar putea folosi contra noastra . Pacea intre noi , Chiar si in iubire , este o pace cu armele la indemana . . .
*
Alte lucruri:
Vedem barbati , altminteri rafinati , iubind femei care se dau oricui , care-au avut cinci sute de amanti , care se vand cu noaptea.
Lungul cortegiu al celor care i-au precedat mai de mult sau mai de curand nu-i deranjeaza. Ei iubesc tarfele le fael cum altul iubeste o femeie pe care a luat-o fecioara si care va fi intotdeauna a lui .
Gustul pentru tarfe nu e atat de rar pe cat s-ar crede. Pe anumiti barbati , gandul ca o femeie a fost a altora ii atâta in loc sa-i inhibe . Vor sa foloseasca un trup care a servit si altora . Sunt unii care prefera sa ia de sotie legitima o tarfa. La acesti barbati , mai boemi, exista cel putin o traditie , traditia tarfei.
*
E cu putinta sa amesteci in chestiunile amoroase mai mult rafinament si mai multa stnagacie decat A . . . ?
Nimeni ca el nu cizeleaza pentru femei elogii mai alambicate , nu le spune vorbe de duh mai seducatoare.Le vorbeste ca unor zeite ce nu vor fi parasit niciodata Olimpul spre a se tavali in mocirla de pe pamant.
Ce amestec bizar de calitati si de defecte la tanarul acesta!
E in acelasi timp modest si vanitos , timid si pasional,ostentativ si stangaci iar e neasteptate , uimitor , amesteca galanteria cu vulgaritatea.
Intr-o zi , l-am vazut curtand o tanara intr-un stil pretios, apropiindu-se de ea pe ocolite , cu nesfarsite perifraze. Erau numai imagini rare , inventii rafinate . Apoi a tacut.
Dupa un moment de tacere, tanara i-a spus:
- Unde ti-e capul A . . . ,in nori?
-In norii tai,a raspuns el , cu cel mai fin , mai delicat dintre surasuri.