Alien

Si iata-ne adusi iarasi in sfera filmelor de Oscar . . . filme pe care eu le consider nedemne de acest titlu de noblete dar pe care ceilati le ridica pe podiumuri cat mai sus.
Sunt filme care daca nu ar avea parte de continuari ar ramane semiuitate,fie filme uitate in filmografia cate unui regizor celebru,fie nici macar atat – pur si simplu o picatura intr-un ocean de industrie hollywoodiana.
Alien e filmul din 1979 al lui Ridley Scott,al doilea lui lung metrajpentru cinematograf ( dupa ce debutase in 1977 cu “Duelistii” ) si care a avut parte de nu mia putin de 3 continuari in 17 ani: Aliens (1986) semnat James Cameron; Alien 3 (1992),al domnului David Se7en Fincher,si,in sfarsit,Alien:Resurection(1997),al domnului Jean Pierre Amelie Jeunet.De fapt,nu “in sfarsit”,pt ca filme cu alieni s-au mai facut,se mia fac si probabil se vor mai face multe de acum incolo – unele continuari,altele remake-uri,altele pur si simplu se leaga de subiect si-apoi iau o alta turnura.Ultimul cronologic ar fi Alien vs. Predator 2,lansat pe ecrane ( inclusiv pe cele romanesti ) anul trecut.Toate partile tetralogiei Alien au avut parte de regizori celebri si de designul lui H.R.Giger,artist cu un univers vizual cu totul aparte.Si cam atat . . . adevarul e ca Alien nu are nimic care sa-l scoata din balta filmelor minore produse pe banda rulanta in scopuri mai mult sau mai putin mercantile.E un ( sint niste ) horror( uri ) SF,propunand o tipologie noua – monstrul care vine de pe alta planeta,dar sa fie acesta un motiv suficient pentru o cariera impresionanta? . . . Sa fim seriosi- sant atatea tipologii la fel de ( putin ) valabilein gen care nu au facut cariera: de la viermele ucigas care iese din pamant si mananca tot ce misca,pana la tot felul de spiridusi,ogri,balauri,terestri sau extrateresti . . . Probabil ca sansa lui Alien tine de faptul de a fi fost de un regizor foarte cunoscut,apoi reluat/continuat de altii la fel de cunoscuti.Si poate ca alienul in sine e ceva mia feroce decat alti colegi de breasla.Pentru ca,in rest,filmul lui Scott nu vine nici cu mari inovatii , nici nu exceleaza prin ceva anume.Respecta regulile genului,are suspans,ne gadila claustrofobiile,umbla si la singuratatea primordiala a fiintei umane ( sic!! ) ,aruncata aici undeva in spatiul intergalactic , dar e exact ce faceorice alt film de gen,cu naufragiati fie in spatiu.fie pe mare,fie sub mare,pe vreun submarin in deriva . . .
Asadar , continuarile sa traiasca!!!

Smells like the 80’s . . .

Nascuti in anii 80, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”,”Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa.
Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif” Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers”…

Dialog

De ce plingi?
- Pentru ca sint femeie ! – raspunde mamica.
- Nu inteleg … – zice micutul.
Mamica il imbratiseaza si spune :
- Si n-ai sa intelegi niciodata …
Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal :
- De ce plinge mamica ?
- Nu stiu nici eu ! Toate femeile pling fara motiv ! – a fost tot ce
i-a putut spune taticul.
Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :
- Doamne, de ce pling femeile asa de usor ?
- Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.
I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.
I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care
o trateaza adesea proprii copii.
Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.
I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata,
chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit.
I-am dat forta care-i permite sa continue cind toata lumea abandoneaza
I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia.
Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei – locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.

Viata ca o poveste

Mi-am amintit povestioara aceasta pe care mi-a spus-o si mie un profesor din liceu. Mi-a placut si m-am gandit sa ti-o spun si tie. Da tie cititorule pentru ca in momentul acesta suntem doar noi doi eu ce scriu acum si tu care citesti.Sa purcedem la a va relata povestioara:

Un profesor de filozofie statea in fata studenilor sai avand cateva obiecte pe catedra. Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre avand diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Toti studentii au fost de acord ca borcanul este plin.Apoi, a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.Desigur,acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul este plin.Au fost din nou de acord ca este plin, si au ras. Profesorul a luat o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan,scuturandu-l usor. Desigur,nisipul a umplut spatiul ramas liber. “Acum, spuse profesorul aratand spre borcan, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra.Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostri, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa, prietenii . . . Nisipul reprezinta lucrurile mici, care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele.La fel se desfasoara si viata voastra: daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sau sa dati o petrecere.Aveti grija de pietrele mari in primul rand,de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile! Restul. ..este doar nisip.”

Exista si o continuare: Dupa ce toata lumea a fost de acord ca profesorul umpluse borcanul si daduse lectia de viata, parea ca nimic nu mai poate fi spus.Profesorul lua o halba de bere si o turna in borcan, care desi plin, absorbi intreaga cantitate de lichid, printre pietre, pietricele si nisip. Acum era intr-adevar plin. Si spuse: oricat de plina va va fi viata, intotdeauna veti gasi loc si pentru o bere cu prietenii!

Opt ani la „Greceanu”

E Sâmbăta 6 Iunie 1998 . . . admitere in clasa a V-a. La proba de Limba si Literatura Romana compunerea cu titlul:”Cand nu vom mai fii copii” ne amuza. Mâinile noastre ar fi vrut mai mult sa rada decât sa scrie . Si chiar ne întrebam unii pe alţii : când . . . ? Trădam inocenta fara a îndrăzni totuşi nimic. Buzele cu litere de cerneala aşteptau cuvântul . S-a dat startul . . . am intrat la „Greceanu”.Cu un accent neplăcut am început sa distrugem vorbele prea mari si credinţe false. Am fost pur si simplu noi insine.La „Greceanu” am invatat si tot aici am respirat , am văzut si am auzit , am pierdut si am castigat. Au trecut de atunci 8 ani , 96 de luni , aproximativ 3000 de zile , am dat aproape 60 de teze , am adunat zâmbete , note si  prieteni , iubiri si formule , poezii si drame , pauze si . . . si . . .

Ce drum si ce diferenţa!
Se apropie 6 Iunie 2006 . Festivitatea de închidere a clasei a XII – a . Prea târziu si totuşi prea devreme. Îmi place sa cred – parafrazându-l pe Lucian Blaga ca: „noi rămânem mereu aceeasi/pierduti in nesfarsitul Mai.” Da. Pentru ca deocamdată nu e Iunie . . . Si acum as vrea sa scriu o compunere cu titlul :”Când nu vom mai fii Greceanisti” dar sunt sigur ca urechile mele ar prefera sa cânte decât sa audă o asemenea fraza si-ar inventa mâini care sa le acopere . . . si totuşi . . . Plus ca eu sunt in continuare in căutarea răspunsului Când . . . ? Când . . . ? Când . . . ? O căutare de negasire.
Credeţi oare ca in 8 ani am avut timp de reverii ?
Deocamdată nu e Iunie . . . Dar atunci , ca in fiecare an , se vor cauta alte chipuri noi. Un alt Eu si un alt Tu , elevi la „Greceanu” si tot alţii sunt cei care pleacă .Noi n-am fi putut.

Mihai Barbu
( 30.10.2006 – Curs de Analiza )

P.S. Pentru elevi , la „Greceanu” , infinitul are 8 ani . S-ar putea sa nu fie posibil. Dar e adevarat. Aaaa. . . . era sa uit . Raspunsul este : niciodata.

VARA EXAMENELOR

    E început de vara. Natura ne rasfata cu mireasma teilor infloriti, cu paleta de culori al florilor sau zâmbetul jucaus al cireşelor printre frunze. Sufletele noastre mângâiate cu atâta frumuseţe trebuie sa plătească si un tribut pentru ca acest anotimp este si unul al marilor încercări. Copiii dau examene: teste naţionale, bacalaureat sau examene de admitere la facultate. De aceste examene depinde destinul lor. Un eşec sau un succes ii marchează pentru multa vreme, daca nu pentru totdeauna.
    Examenele acestea sunt trepte decisive in viata lor si mai presus de importanta lor concreta declanseaza o presiune psihica aproape insuportabila asupra lor, a parintilor sau a celor care i-au înconjurat in viata cu dragostea si grija lor. Copiii trebuie sa înfrunte, peste emoţiile lor, care exista, indiferent cat au fost de sarguinciosi, o adevărata avalanşe de întrebări, in aparenta grijulii, in realitate efectul unei curiozitati bolnăvicioase. Fiecare candidat traieste intre rude si prieteni, a căror singura grija in aceasta perioada este sa afle unde dau examen tinerii si mai ales, daca l-au luat sau nu. In ziua afisarii listelor, copiii trebuie sa suporte, in afara înghesuielilor de la aviziere, avalanşa telefoanelor care zbârnâie in toate direcţiile si nu atât pentru felicitări, cat pentru intrebari:”Ce ai făcut, ai luat?” E prea mult pentru ei pentru ca fie sunt fericiţi si simt si ei nevoia sa se bucure linistiti de victorie, fie trebuie sa găsească răspunsuri jenate pentru ca rezultatul nu este unul foarte bun. Unii ştiu sa-si accepte destinul in linişte, dar pentru mulţi acest eşec este o tragedie. Si atunci cine ramane sa-i sprijine când simt ca întregul pamant se prabuseste in jurul lor ? Parintii. Sunt copiii lor si, mai buni sau mai rai, ar trebui sa recunoasca ca pentru rezultatele obţinute nu este numai vina lor. Este si a lor, este mai ales a sistemlui de invatamant din ce in ce mai bulversat, mai corupt si mai dezorganizat de reforma care nu se mai finalizează. Oare cat timp trebuie sa mai treacă pana cand manualele vor fi accesibile si programele vor fi clare; pana cand dascălii se vor duce la şcoala liberi de problemele personale si preocupaţi doar de grija de a modela viitorul copiilor . Pana la urma asta este treaba lor si ar trebui sa si-o facă aşa cum fiecare dintre noi ne-o facem acolo unde ne e locul. Nu sunt singurii care au probleme si pentru problemele lor nu sunt responsabili copiii de educarea cărora, de cele mai multe ori, nu le mai pasa. 
    Examenele copiilor obliga parintii la eforturi istovitoare. Un an întreg înainte, uneori chiar mai mult, din banii si aşa putini, se mai taie o porţie care sa plătească pregătirile suplimentare. Oricâte greutati au de înfruntat zilnic, cei care au copii se simt obligaţi sa îndure sacrificiile meditaţiilor pentru ca exista sentimentul de uşurare pe care li-l da gândul ca au încercat sa faca tot ce a depins de ei. Daca nu te-ai străduit îndeajuns ca părinte, eşecul copilului poate naşte remuscari amare.
    După luni de sacrificii materiale, urmează emoţiile crâncene ale examenelor. Si mai timoraţi decât copiii sunt parintii. In trei zile de examen albesc cat in ultimii zece ani la un loc. Cele trei ore in care copilul e in sala de examen înseamnă, pentru parinti, kilometrii facuti pe trotuarele din fata şcolilor. Gândurile se invalmasesc si ii fac sa simtă ca nu mai au loc sub tâmplele care stau sa explodeze. Exista in viata fiecărui părinte un pas greşit pe care ar da oricât sa-l corecteze. Sunt greşeli de care vror sa-i fereasca pe copiii lor. Toate aceste gânduri se întorc in minţile parintilor in acele ore de aşteptare. Apoi, la un moment dat, copilul apare in prag, iar parintii îl privesc cu teama, încercând sa găsească in ochii lui răspunsuri:” A ştiut răspunsurile la întrebări? A rezolvat toate problemele?” De cele mai multe ori răspunsul îl vor afla abia in ziua afisarii rezultatelor.
    Aceştia sunt copii. Ei sunt cei pe care-i vor cei mai buni, cei mai frumoşi, mai fericiţi decât au fost ei. Si chiar daca uneori viata se incapataneaza sa-si vadă de curgere fara sa tina seama de lacrimile si strădaniile parintilor, exista măcar constiinta datoriei împlinite. Sa ai copii înseamnă sa accepţi ca exista cineva mai însemnat decât tine. Sa fi părinte înseamnă ca ti-ai asumat sacrificiul ca forma de viata. Înseamnă ca pe primul plan nu mai sunt nevoile si dorinţele tale. Liniştea, bucuria si fericirea ta vor depinde mereu de zâmbetul, liniştea si izbânzile copilului tău.
    La început de vara, in perioada examenelor, parintii retrăiesc înzecit, prin sufletul copiilor lor, neliniştile, emoţiile, bucuriile si tristeţile tinereţii lor. Copii sunt şansa pe care o credeau imposibila si sunt ruga împlinita a întoarcerii timpului.
    Dincolo de neclaritatile administrative, de toate sacrificiile indurate, de zbuciumul vietii de fiecare zi, raman aceste emoţii ale începutului de vara, bucurie si teama, si un adevăr valabil si pentru copii si  pentru parinti: incercarile care nu ne doboară, ne fac mai puternici.

    

    Cred ca ceea ce am incercat sa exprim in randurile anterioare este recunsotinta pe care o port parintilor mei pentru toate sacrificiile facute de ei , pentru ca m-au sustinut si mi-au fost si imi sunt alaturi in viata mie si surorii mele.

    Mama , Tata   Va multumesc !

Iadul Endoterm sau Exoterm

Conform unor postari pe net urmatoarea intrebare ar fi fost pusa la un examen de chimie la Universitatea Liverpool.Raspunsul dat de unul dintre studenti a fost atata de “profund” incat profesorul l-a imprastiat colegilor sai pe internet, iar astfel am ajuns sa am si eu placerea de a-l cunoste.

Intrebarea suplimentara : Este Iadul enxoterm (emite caldura) sau endoterm (absoarbe caldura)?

Pentru asi demonstra opinia,cei mai multi dintre studenti au folosit legea lui Boyle, care spune ca un gaz se raceste atunci cand se extinde si se incalzeste atunci cand este comprimat, sau ceva similar.

Inasa unul dintre studenti a scris urmatoarele:

In primul rand , trebuie sa cunoastem cum se schimba masa Iadului in timp.Asadar,trebuie sa cunoastem rata cu care sufletele intra in Iad comparativ cu rata celor care pleaca din Iad.Cred ca putem sa presupunem cu destul de multa siguranta ca, odata ce sufletul ajunge in Iad, nu mai iese ncioadata.Prin urmare, nici un suflet nu iese din Iad.In ceea ce priveste rata celor care intra , sa ne uitam la diferitele religii care exista in lume.Cele mai multe dintre aceste religii spun ca, daca nu esti un membru al lor , veia junge in Iad.Dat fiind ca exista mai mult de o singura asemenea religie si cum oamenii nu sunt membri mai multor religii simultan putem sa facem estimarea ca toate sufletele merg in Iad.Date fiind ratele nasterilor si deceselor , putem sa spunem ca mumarul celor care merg in Iad creste exponential.Acum trebuie sa ne uitam la volumul Iadului.Din cauza ca legea lui Boyle spune ca , pentru ca temperatura in Iad sa ramana constanta , volumul Iadului trebuie sa creasca proportional cu numarul sufletelor care intra.

Acest lucru arata ca sunt 2 posibilitati:

1.Daca Iadul se extinde cu o rata mai mica decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea in Iad vor creste atat de mult incat pana la urma se va declansa tot Iadul pe pamant.

2.Daca Iadul se extinde cu o rata mai mare decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand o sa inghete Iadul.

Asadar care din ele este?

Daca acceptam postulatul pe care mi l-a dat Sandra in primul an de facultate,”o sa fie o zi friguroasa in Iad inainte sa ma culc cu tine”, si tinand cont ca m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie sa fie cea corecta.Prin urmare sunt sigur ca Iadul este endoterm si ca a inghetat deja.
Corolarul acestei teorii este ca , din moment ce Iadul a inghetat , rezulta ca nu mai accepta nici un suflet si a disparut. . . ramanand numai Raiul, ceea ce ,prin urmare,dovedeste existenta unei singure fiinte divine – ceea ce explica de ce,noaptea trecuta,Sandra striga “Dumnezeule!”.

Acest student a luat nota 10.

Just do it!

Ai vrea ca fiecare clipa sa-ti para o eternitate,sa simti atingeri fierbinti,aerul incins si sufocant din jur?Adrenalina care iti inunda trupun la gandul ca vei fi prins?Sa simti mirosuri naturale,afordisiace?Ai visat mereu la aroma de tutun care iti inunda narile,in timp ce toti ceilati se napustesc asupra ta,gata de atac?La muzica pe care te misti fara control?Vrei sa-ncerci pozitii noi?Sa simti rasuflarea celuilat in ceafa ta?Iti doresti sa fii pocnit cu bestialitate,sa ti se vorbeasca murdar,sa scoti tipete de agonie?Vrei sa traiesti experiente nemaiintalnite?Vrei sa fii atins,sa fii mangaiat unde nici cu gandul nu gandesti?Vrei? . . . Vrei? . . . VREI? . . . . . . Foloseste RATB-ul!!!!!!!!

Barbatii

Sa iubesti e un lucru greu.Sa fii iubit este epuizant.
*
Exista femei care sustin egalitatea intre sexelor.Lor le supun spre judecata gandurile care urmeaza .
Femeilor le e ingaduit sa primeasca daruri , si chiar bani. In schimb , e vestejit barbatul care , fiind iubit de femei , se foloseste de ele ca sa-si sporeasca avutul.Intreb: femeia nu are placere in dragoste chiar si atunci cand nu e pentru ea decat o indeletnicire lucrativa?
Cand vedem omenirea intreaga gonind frenetic dupa placere , de ce nu si-ar primi rasplata cel care ofera fericirea?
*
Judecatile lumii sunt lipsite de nuante.Avem un singur cuvant si pentru cel care traieste din plata micilor meseriase ale amorului , si pentru cel care trudeste , cum s-a spus , sudoarea fruntii sale .
Gandurile de mai sus risca sa socheze. Trebuie sa fii prea sigur de iubirea ta , si de tine , si de femeia pe care o iubesti , ca sa amesteci iubirea si banii.Contemporanii nostrii nu par sa-si inspire foarte multa incredere , de vreme ce banul e respins cu groaza de legaturile sentimentale.Nu stiu daca lucrul asta e spre lauda moravurilor vremii noastre , cum par sa creada cativa naivi.El dovedeste permanenta suspiciune in care traim ; arata ca , incepand o legatura , ne gandim deja cum sa iesim din ea fara a-i oferi adversarului arme pe care le-ar putea folosi contra noastra . Pacea intre noi , Chiar si in iubire , este o pace cu armele la indemana . . .
*
Alte lucruri:
Vedem barbati , altminteri rafinati , iubind femei care se dau oricui , care-au avut cinci sute de amanti , care se vand cu noaptea.
Lungul cortegiu al celor care i-au precedat mai de mult sau mai de curand nu-i deranjeaza. Ei iubesc tarfele le fael cum altul iubeste o femeie pe care a luat-o fecioara si care va fi intotdeauna a lui .
Gustul pentru tarfe nu e atat de rar pe cat s-ar crede. Pe anumiti barbati , gandul ca o femeie a fost a altora ii atâta in loc sa-i inhibe . Vor sa foloseasca un trup care a servit si altora . Sunt unii care prefera sa ia de sotie legitima o tarfa. La acesti barbati , mai boemi, exista cel putin o traditie , traditia tarfei.
*
E cu putinta sa amesteci in chestiunile amoroase mai mult rafinament si mai multa stnagacie decat A . . . ?
Nimeni ca el nu cizeleaza pentru femei elogii mai alambicate , nu le spune vorbe de duh mai seducatoare.Le vorbeste ca unor zeite ce nu vor fi parasit niciodata Olimpul spre a se tavali in mocirla de pe pamant.
Ce amestec bizar de calitati si de defecte la tanarul acesta!
E in acelasi timp modest si vanitos , timid si pasional,ostentativ si stangaci iar e neasteptate , uimitor , amesteca galanteria cu vulgaritatea.
Intr-o zi , l-am vazut curtand o tanara intr-un stil pretios, apropiindu-se de ea pe ocolite , cu nesfarsite perifraze. Erau numai imagini rare , inventii rafinate . Apoi a tacut.
Dupa un moment de tacere, tanara i-a spus:
- Unde ti-e capul A . . . ,in nori?
-In norii tai,a raspuns el , cu cel mai fin , mai delicat dintre surasuri.

The Godfather

Primul post hmmm m-am gandit sa nu fie chiar asa de personal . . . si totusi . . . . .
Am spus ca in acest blog o sa scriu amintiri din viatza mea scurta, si asa , pana acum .
Dar incep prin a incerca sa va expun si voua o mare dilema a mea.

Nu cred ca Nasul e un film prost.Pur si simplu, nimeni nu ma poate convinge ca e o capodopera.Il gasesc pe alocuri fascinant (mai mult datorita aurei mitice care il inconjoara) si alocuri( in multe locuri ) plictisitor.Poate ca e vorba de asteptari mult prea mari .Dar cel putin nu pot fi acuzat ca nu i-am dat sanse.Am vazut filmul cand aveam vreo 12 ani la un var , si l-am vazut pe un video inchiriat si pe o caseta asa de harshita ca l-am luat drept alb-negru (si cam mut pt ca sonorul erat dat la minim ,dupa ce o vecina batuse-n tzeava din cauza chiotelor isterice starnite mai devreme de Lupul lui Chuck Norris). Prima data nu se pune :cum ar fii putut sa nu-mi placa?Toata lumea vorbea despre el cu asa o veneratie incat ar fii strambat din nas ar fii fost ca si cand as fii intrat intr-un templu cu ciorapii rupti.L-am revazut pe la 17 ani si . . . . . pauza.Nu m-a impresionat de nici un fel.Doar ca n-aveam curajul sa spun nimanui chestia asta, de frica sa nu fiu linsat.Poate ca nu fusesem destul de atent . . . Cum pentru mai totzi fusese o experientza religioasa,eu de ce eram ateu?Asa ca ultima oara l-am vazut acum cateva luni .Aveam emotii : viatza mea parea fara sens – nu-mi placuse Nasul , standardul dupa care toate filmele sunt masurate.Asa ca acum trebuia sa imi placa.M-am fortat din rasputeri .Tot nimic.Am incercat sa gasesc motive :poate ca,intre timp, devenisem fan Scorsese si masuram toate filmele cu mafioti dupa grila sa furioasa si energia lui bruta.In timp ce Nasul . . . Ei bine , e putin cam lent,nu-i asa? Unde sunt miscarile de camera?Unde sunt Rolling Stones( a, nu existau cand filmul se intampla)?Bucata din Sicilia cu dialogul italian ? Poate ca ar trebui taiata.Dar cea mai mare interpretare a lui Brando,cel mai mare actor al tuturor timpurilor ?Pur si simplu,m-a busit rasul. E imposibil sa te uitzi la el fara sa iti amintesti de toate parodiile si imitatiile de doi lei pe care le-ai vazut.Ceea ce din pacate transforma originalul intr-un soi de comicarie proasta.Mie de la Coppola tot Conversatia imi place mai mult.L-as putea vedea in bucla si tot ca si cum l-as vedea pentru prima oara m-ar fascina.nasul recunosc e o izbanda in toate departamentele tehnice.Dar ii lipseste impactul emotional.Nu stiu altii cum sunt dar eu,tinand cont de reputatie, ma asteptam la unul devastator.Povestea e ,uneori ,inutil de contorsionata.Pana la urma e vorba de o intriga eleganta si simpla in esenta, care poate fii rezumata intr-o fraza: un razboi brutal care are ca efect transferarea puterii de la un boss mafiot la fiul sau.Multe dintre personaje sunt pierdute pe drum (un rau de talia lui Barzini, care e principalul troublemaker , ar fi meritat mai mult de 7-10 minute din 3 ore).
Finalmente , e solemn ca o simfonie, infatuat , ii militeaza pe mafioti , n-are pic de umor sau auto-ironie.
Cel mai bun film din istorie? . . . . . . . Nu si pentru mine.
Si totusi cartea e mult mai buna . . . . . . . .